Despre carte: 1996 / Plotin (antic - greacă Πλωτινος) (n. 204/205, Lycopolis, Egipt, Imperiul Roman - d. 270, Minturni, Campania ) - filosof idealist antic, fondator al neoplatonismului. A sistematizat învățătura lui Platon despre întruchiparea triadei în natură și spațiu. El a definit Divinul ca o esență primordială inexplicabilă, care se află deasupra oricărei înțelegeri și dând naștere la toată diversitatea lucrurilor prin emanație („revărsare”). A încercat să sintetizeze politeismul antic cu ideile Unului. El a recunoscut doctrina metempsihozei, pe care a bazat învățătura morală a vieții. A dezvoltat soteriologia neoplatonismului Născut la Lycopolis, Egiptul de Jos. Și-a petrecut tinerețea în Alexandria, la un moment dat unul dintre cele mai mari centre de cultură și știință. În 231/232-242 a studiat cu filozoful Ammonius Saccas (al cărui elev a fost și Origen, unul dintre profesorii Bisericii Creștine). În 242, pentru a se familiariza cu filosofia perșilor și indienilor, l-a însoțit pe împăratul Gordian al III-lea în campania persană. În 243/244 s-a întors la Roma, unde și-a fondat propria școală și a început să predea. Aici s-a format un cerc de adepți ai săi, unind reprezentanți ai diferitelor categorii de viață și naționalități. În 265, sub patronajul împăratului Gallienus, a făcut o încercare nereușită de a pune în aplicare ideea statului lui Platon - de a fonda un oraș al filosofilor, Platonopolis, care să fie centrul contemplației religioase. În 259/260, deja la o vârstă înaintată, a început să-și consemneze propria învățătură în scris. Notele fragmentare ale lui Plotin au fost editate postum, compilate și publicate de elevul său Porfirie. Porfirie le-a împărțit în șase secțiuni, fiecare secțiune în nouă părți (de unde și numele tuturor celor 54 de tratate ale lui Plotin - „Eneade”, αι Εννεάδες „Nouă”»).